Anticonceptionale. Metode Anticonceptionale si riscul de Cancer: cancerul colului uterin (carcinomul cervixului), a tesutului mucoasei uterine, a ovarului, cancerul sanului, pielii, ficatului Imprimare
Scris de Administrator   
3. Riscul de cancer

Carcinomul cervixului: cancerul colului uterin


Numeroase lucrari indica o relatie intre inhibitorii de ovulatie si aparitia carcinomului de cervix.. Usoare modificari benigne apar retroactiv dupa intreruperea tratamentului cu pilula, iar cele mai pronuntate evolueaza spre un carcinom la 2‑3 ani dupa administrarea pilulei. Se poate constata o legatura a fenomenului cu durata tratamentului si taria pilulelor. Este important de semnalat ca fumatul a peste 20 de tigari pe zi sporeste in mod semnificativ (de 3‑4 ori) riscul de carcinom de cervix. Pentru dysplasia severa este raspunzator si alcoolul in cantitati mari.

In prezent, stim ca: Un carcinom de cervix se dezvolta cu atat mai timpuriu cu cat a avut loc mai devreme primul contact sexual, cu cat a fost mai murdar primul partener si cu cat are loc mai frecvent un schimb de partener.

Carcinom corporal: cancerul tesutului mucoasei uterine

Preparatele in combinatie cu dozaj mare ofera o protectie impotriva carcinomului corporal. Aceasta mai ales la femeile nulipare. Administrarea preparatelor secventiale si a tuturor celorlalti inhibitori de ovulatie mareste riscul de aparitie a carcinomului endometrului.

Intrucat in prezent preparatele cu dozaj ridicat abia de mai sunt oferite din cauza efectelor secundare cardiovasculare, efectul lor de protectie fata de acest tip de carcinom nu mai prezinta importanta.

Carcinomul ovarian: cancerul ovarului

Weis si colab. au aratat in 1981 ca administrarea de inhibitori de ovulatie timp de 4 ani sau mai mult are un efect de protectie impotriva dezvoltarii carcinomului ovarian.

Rosenberg si colab. au aratat in 1982 ca riscul de aparitie a cancerului ovarian scade proportional cu durata administrarii inhibitorului de ovulatie. Acest efect de protectie pare sa se mentina circa 10 ani dupa incetarea tratamentului cu inhibitori de ovulatie. Dar acest efect nu a putut fi stabilit cu o semnificatie statistica suficienta. Un studiu al Center for Disease Control din 1983 arata ca riscul de carcinom ovarian scade odata cu cresterea duratei de administrare a IO si ramane coborat mult timp dupa incetarea tratamentului. Autorii apreciaza ca mai mult de 1700 de cazuri de carcinom ovarian au fost impiedicate anual in SUA prin administrarea de inhibitori de ovulatie.

Dupa T. Rabe si B. Runnerbaum (1986), efectul favorabil al pilulei combinatorii, in sensul impiedicarii carcinoamelor de ovar si endometru, se bazeaza pe preparatele combinatorii cu doze mari, 50 g si mai mult, de ethinylestradiol avute in cazurile studiate de diversi autori. Este foarte posibil ca in folosirea micropilulelor efectul de protectie respectiv sa scada. Trebuie asteptate rezultatele unor studii pe scara mai larga.

Carcinomul mamar: cancerul sanului

Si aceasta problema este foarte controversata. Multe valuri au provocat lucrarile lui Pike si colab. (1981) si ale lui Pike (1983) , dupa care riscul de cancer de san este mai mult decat dublu la folosirea pilulei inainte de prima sarcina dusa la capat. Riscul este sporit si daca s‑a inceput tratamentul cu pilula inainte de varsta de 23‑25 ani. Proportional cu cresterea duratei de administrare creste semnificativ si riscul relativ. Exista chiar o dependenta de continutul de progestagen, si anume un continut mai ridicat de progestagen ridica si riscul. Insa riscul relativ scade dupa o sarcina purtata; dar rezultatele statistice nu sunt suficient de semnificative in acest sens. Alte studii, publicate in 1983, 1985 si 1986 se pronunta impotriva unei legaturi intre tratamentul cu inhibitori de ovulatie si carcinomul mamar, in timp ce, pe de alta parte, Meirik si colab. constata un risc dublu dupa 12 ani de administrare a pilulei.

Recent, un grup din Boston, Manchester si Oxford a putut stabili aparitia carcinomului mamar prin IO.

Joyeux, Montpellier, vede o legatura directa intre inhibitorii de ovulatie si carcinomul mamar. Intrucat acest tip de carcinom poate aparea uneori abia dupa trecerea mai multor ani, multe dintre cercetarile care neaga o astfel de legatura nu sunt semnificative si nu sunt indreptatite sa dea verdicte, pentru ca s‑au intins pe o durata de timp prea redusa. El mai spune: „In China s‑a produs o revenire la metodele naturale pe de o parte pentru ca sterilizarea si pilula sunt prea scumpe si pe de alta parte pentru ca s‑a constat o crestere a numarului de cancere la san.” Si mai departe: „Cancerul de san nu se manifesta chiar din primul an urmator administrarii de hormoni, ci zece sau chiar mai multi ani mai tarziu. De aceea nu se constata aparitia sa. In perioada actuala asistam la o crestere exploziva a cazurilor de cancer ovarian si de san, dar in Europa nu se vorbeste deloc despre acest fapt, spre deosebire de SUA unde tratamentul cu pilula scade extraordinar de rapid.”

Cancerul pielii

Beral si colab. au constat in 1977 ca femeile care s‑au luat timp indelungat inhibitori de ovulatie prezinta rate mai inalte de melanoame maligne si alte carcinoame ale pielii, decat femeile care nu au luat niciodata pilula. Cresterea numarului de carcinoame se limiteaza la membrele inferioare.

Holly si colab. au cercetat in 1983 legatura intre melanoame superficiale si tratamentul cu pilula. Intre 61 femei cu SSM, cele ce luau pilula de 5 sau mai multi ani erau mai des atinse de carcinoame decat celelalte. La o administrare a pilulei de 5‑9‑10 ani sau mai mult riscul relativ era de 2,4‑3,6. La o administrare sub 4 ani, diferentele practic nu mai exista. Se publica in continuare lucrari cu concluzii contradictorii asupra legaturii inhibitori de ovulatie ‑ melanom.

Cancerul ficatului

Dupa Forman si colab. 1986 , administrarea de inhibitori de ovulatie creeaza un risc relativ sporit de 3,8 ori de aparitie a carcinomului celulelor hepatice. Iar o administrare de 8 sau mai multi ani creste riscul relativ la 20,1 ori.

Neuberger si colab. au putut arata in 1986 ca folosirea de scurta durata a inhibitorilor nu e legata de un risc crescut de aparitie a tumorilor, dar la 8 si peste 8 ani factorul de risc creste de 4,4 ori.

Keiser si Pfeiderer in Manualul lor de ginecologie: „Printre femeile cu carcinom al celulelor hepatice predominante sunt cele ce au luat anticonceptionale orale.”



<< Inapoi     Sus     Inainte >>



Sursa: http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/60-mijloace-anticonceptionale-mijloace-contraceptive-efecte-secundare-fatale-despre-care-nu-se-vorbeste-manipularea-limbajului-manipularea-societatii